Traficul de fiinte umane

"Dezvoltarea turismului în cursul ultimei jumătăţi de secol a fost însoţită, în ultima vreme, de creşterea turismului sexual implicând copii. Principalii vinovaţi pentru exploatarea sexuală a copiilor în cadrul turismului sunt deseori persoane care profită de prezenţa în altă ţară pentru a ignora tabuurile sociale care, în mod normal, le-ar dicta comportamentul.
În fiecare an, mii de turişti europeni călătoresc în ţări din Asia, America de Sud, Africa şi Sud-Estul Europei pentru a întreţine raporturi sexuale cu minori. Deşi este ilegal, cu greu vreunul dintre aceşti infractori ajunge după gratii.
Exploatarea sexuală a copiilor este o crimă la nivel mondial. Potrivit ONU , 150 de milioane de fete şi 73 de milioane de băieţi au fost supuşi abuzurilor sexuale. Pe teritoriul Europei între 10 şi 20% dintre minori sunt victime ale exploatării şi abuzurilor sexuale, iar în România, 1 din 6 victime ale delictelor sexuale, are sub 18 ani. Traficul de femei şi copii, în scopul exploatării sexuale, rămâne o problemă gravă şi în India.
Legea împotriva traficului de fiinţe umane, adoptată în 2001 nu a arătat efecte imediate.
 Copii-victime ale exploatării sexuale în India
La fel ca şi România, India este o ţară de origine, trazit şi destinaţie pentru mii de
persoane traficate. Traficul internaţional de femei şi copii, în scopul exploatării sexuale, este foarte larg răspândit. India este o destinaţie pentru „turiştii în căutare de sex” din Europa şi SUA. Femeile şi copiii din Bangladesh sunt traficaţi în India sau sunt tranzitaţi prin India în drum spre Pakistan. Femeile şi fetele nepaleze sunt traficate aici pentru exploatarea sexuală comercială. O particularitate a acestui fenomen în megaoraşele Indiei, o constituie numărul mare de copii-victime forţaţi să practice prostituţia.
Există un documentar „Born Into Brothels: Calcutta's Red Light Kids” care explorează problematica copiilor-victime ale exploatării sexuale în Calcutta.
În anul 1997, fotografa britanică Zana Briski s-a stabilit pentru o perioada de 5 ani într-un bordel din Calcutta – India, cu scopul de a prezenta, prin intermediul fotografiilor sale artistice, viaţa zilnică a femeilor care practică sexul comercial din celebrul cartier al felinarelor roşii, Sonagachi. Ea s-a împrietenit repede cu copiii practicantelor sexului comercial şi a încercat să le ofere acestora, şansa unui viitor mai bun şi o educaţie corespunzătoare, înscriindu-i la şcoală şi dăruind fiecăruia câte un aparat de fotografiat şi cursuri gratuite de fotografie. Astfel, 5 fetiţe şi 3 băieţi cu vârste cuprinse între 10 şi 14 ani au fost învăţaţi să privească lumea cu alţi ochi şi să capteze în fotografiile lor culoarea şi intimitatea existenţei din cartierul Sonagachi, experienţele traumatice datorate abuzurilor sexuale săvârşite de către „clienţii” mamelor lor, lucrările fiind promovate şi vândute în expoziţii, iar banii obţinuţi din valorificarea acestora au fost folosiţi pentru şcolarizarea copiilor săraci, abuzaţi şi exploataţi ai „prostituatelor” indiene. Datorită implicării regizorilor Zana Briski şi Ross Kauffman şi datorită puterii transformatoare a artei, câţiva dintre aceşti copii nu s-au mai întors în bordeluri şi au fost capabili să îşi croiască singuri drumul în viaţă. Deşi face eforturi semnificative în acest scop, Guvernul Indiei nu îndeplineşte pe deplin standardele minime de eliminare a traficului de fiinţe umane. Guvernul Central şi o organizaţie internaţională au semnat un acord de prevenire a traficului şi asistenţă pentru copiii-victime. Statul Goa, împreună cu ONG-uri, susţine campanii publice de informare despre pedofilie şi turism sexual, pe plaje. Reţeaua de transport în comun a statutului Maharashtra desfăşoară programe de instruire pentru şoferii şi controlorii de autobuze, pentru a depista fetele în pericol de a fi traficate şi a afişat numerele de ajutor anti-trafic, în staţiile de autobuze. Poliţia din oraşul Calcutta şi statul West Bengal a permis ONG-urilor să participe la operaţiunile de salvare din casele de toleranţă.
Curtea Supremă din India a decis ca victimele traficului de persoane să poată depune mărturie „pe cameră”, iar poliţia din Calcutta a deschis centre de „susţinere” şi servicii în fiecare secţie de poliţie, în care un poliţist-femeie ajută victimele traficului de persoane."

SA VORBIM DESPRE...

AGORAFOBIA

Simptome si diagnostic

Exista un spectru larg de simptome, astfel pot aparea: 
- frica de a ramane singur; 
- frica de a fi si de a-si pierde controlul intr-un spatiu public; 
- frica de a se afla intr-un spatiu din care iesirea este dificila (lift) ; 
- atasament fata de camin (pot sta in casa chiar si ani de zile) ; 
- dependenta de membrii familiei; 
- sentimente de neputinta; 
- senzatie de corp imaterial; 
- impresia de neverosimil fata de mediul inconjurator. 

Un diagnostic cert se poate pune daca se indeplinesc urmatorele conditii: 
-simptomele psihologice sau vegetative trebuie sa fie manifestari primare ale anxietatii, nu sa fie manifestari ale altor simptome (delir sau ganduri obsesive) ; 
-anxietatea trebuie sa apara mai ales in cel putin doua dintre situatiile: multimi, locuri publice, calatorie solitara si plimbare inafara casei; 
-evitarea situatiei fobice trebuie sa fie un caracter important 
Daca agorafobia este in cadrul tulburarii de panica atunci pot sa apara si semnele si simptomele atacului de panica: 
-transpiratie abundenta; 
-ameteala; 
-dispnee (dificultate in respiratie) ; 
-eritroza (inrosirea tegumentului fetei) ; 
-senzatie de lesin; 
-durere acuta toracica; 
-dificultate la inghitit; 
-cresterea frecventei cardiace; 
-greata/disconfort abdominal; 
-confuzie; 
-amorteala; 
-frica de a nu innebuni/moarte. 

Diagnostic diferential: 
Unii agorafobici au o anxietete mai redusa ca intensitate deoarece ei sunt capabili in mod constant de a evita situatiile fobice proprii. Prezenta depresiei, depersonalizarii, simptomelor obsesionale sau a fobiilor socilae nu exclude diagnosticul de agorafobie daca acestea nu domina manifestarile clinice. Diferentierea de fobia sociala (comportamentul de evitare se limiteaza doar la situatiile sociale) poate fi dificila dar in acest caz trebuie sa primeze diagnosticul de agorafobie, diagnosticul de tulburare depresiva poate fi sustinut doar daca este identificat clar un sindrom depresiv complet. Diagnosticul diferential mai poate fi facut cu tulburarea obsesiv-compulsiva, fobii specifice (frica de lift) , tulburarea de stress posttraumatic (evitarea unor stimuli asociati cu factori puternic stresanti) sau cu tulburarea anxioasa de separare (evitarea parasirii domiciliului sau a unor rude) . Exista si cazuri in care agorafobia apare fara un istoric de tulburare de panica si se caracterizeaza prin: 
-pacientul nu a prezentat pana in acel moment manifestari similare si nu i s-a pus anterior diagnosticul de tulburare de panica; 
-tulburarea nu este cauzata de consumul de droguri sau medicamente ori de prezenta altor afectiuni; 
-daca este prezenta alta afectiune, anxietatea data de agorafobie va fi vizibil in exces fata de cea asociata in mod normal afectiunii respective. 

Complicatii: 
- in functie de severitatea simptomatologiei, agorafobia poate limita sau face chiar imposibila o desfasurare normala a activitatilor inafara domiciliului; 
- in absenta tratamentului unii bolnavi ajung dependenti de familie pentru asigurarea conditiilor de trai; 
- unii bolnavi apeleaza la alcool sau droguri in scopul diminuarii sentimentelor de frica singuratate, disperare.